mirare in diminuare

Ajunge sa ma mire din ce in ce mai putin de unde irelevanta mesajului crestin intr-o contemporaneitate traumatizata moral & financiar, de vreme ce majoritatea crestinilor se roaga pentru semenii lor ... cu ochii inchisi.

nedumerire

de doua zile ma intreb de unde ideea ca slefuirea de sine trebuie sa sa realizeze prin suferinta, nu prin fericire?!

ce ti-e si cu omul...

omul - fascinant de paradoxal!

pe de o parte, subiectivitatea insasi: animat de luciditatea acidulat-fariseica, putin-iertatoare intru demontarea argumentelor celorlalti pe teme pe care ar fi oricand gata sa argumenteze pozitiv-blajin-intelegator cand vine vorba de cineva drag (fie el insusi). doar pentru ca ii place, deci convine sistemului sau de referinta.
pe de alta parte, inexorabil cu sine: capabil sa se demonteze, esentializeze, obiectiveze ca nimeni altul.

ma intereseaza mai putin daca uneori sau alteori. sau daca deseori, ori arareori.
mda. ghem umanoid de tarana animata. cam animata…

sa fie acestea efecte ale celor doua ingemanate firi ale omului?

omul sau ideea?

Nu omul are ideea, ci ideea il are pe om. Daca omul nu se opune, ideea il trage dupa ea cu o determinare inimaginabila. Iar cei care au fost dusi de idee pana la capat sunt cei despre care spunem ca „au reusit”…. In viata sau dincolo de ea.

concluzie duminicală

După câteva lecturi teologice sunt surprins de siguranţa cu care domniile lor teologii afirmă despre Dumnezeu. Parcă ar fi veri primari. Și-s la fel de siguri ca prezentatorii de meteo, care uită că prezintă vremea probabilă. Mă încearcă o concluzie în două acte: în teologie, persuasiunea nu trebuie să-și găsească locul și fiecare afirmaţie ar trebui să înceapă cu „după părerea mea”.

Nu pentru că Ferid Constandache ar spune chestiunea asta, ci pentru că așa ar fi de bun simţ.

Protestul maimutelor

in topicul "Dilema de a ramane OM", inserasem un fragment din poezia "protestul maimutelor".

intre timp autorul acestei erudite butade, nimeni altul decat irepetabilul profesor Florin Laiu, mi-a identificat blogul si a avut amabilitatea sa-mi trimita "the last edition".

face timpul. puneti-va ochii pe ea si va veti convinge!

Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: „Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă...
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop…
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, că-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!

Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se junghie, se fură?
Nu veţi vedea prin lume, cât timp purta-vom coadă,
Gorile divorţate şi prunci lăsaţi pe stradă.
Cine-a văzut în hoardă vreun iraţional
Tâmpindu-se cu droguri, sau homosexual?
Nu inspirăm Marlboro, nu traficăm muniţii,
Nu prea avem ştiinţă, n-avem nici superstiţii,
Nici cârciumi, nici spitale, nici case de nebuni,
Şi nu plătim pe alţii să facă rugăciuni.
Aţi întâlnit prin codri vreun cimpanzeu beţiv,
Gibon care să-njure sau pavian parşiv?
Cât am umblat eu creanga, scuzaţi, n-am observat
În obştea simiască, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de-aşa zise mame.
Lipsesc şi teroriştii, n-avem corupţi, nici duri,
Nici ţari, nici prim-miniştri pe care să-i înjuri.
La mondiale suntem cu mult în urmă noi,
Încât n-am fost în stare de nici un prim război.
Noi n-am avut ev mediu, ci numai mediu pur,
Lipsit de inchiziţii, de orizont obscur,
Noi n-avem drepţi în temniţi, nici versuri puse-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri.
E drept, n-avem miliţii în junglă, dar nici mafii,
N-avem un staff al morţii, n-avem nici măcar stáfii!
(E trist s-ajungi vreodată privit la Zoo Park
Dar maxima ruşine-i să pui pe alţii-n ţarc).

Eu vă invit pe toate acum la raţiune:
Nu promovaţi această credinţă de minune;
Să nu apară-n junglă manipulări în masă,
Cu dogme şi partide în lupta lor de clasă.
Mă tem că ne pândeşte o nouă cruciadă,
O convertire a hoardei în monştri fără coadă.
De-o să vedeţi vreodată c-am coborât din pom,
Maimuţărind făptura care îşi zice om,
Opriţi-mă la vreme, să nu evoluez
Şi, ajungând ca lumea, să nu ştiu ce să crez.

I-adevărat că omul a coborât, ca soi,
Dar, bre, fiţi rezonabili, n-a coborât din noi,”


daca va place, dati o raita in http://www.blogger.com/profile/01061115450576773095

O scriptura pierduta

Pierduta din vedere, prin nebagare de seama. Pierduta prin lipsire de importanta, prin tergiversarea intalnirii cu ea. Pierduta prin stereotipii, prin forme fara fond; pierduta prin manipularea sensurilor si prin bigotism subcultural.

Pierduta prin nepretuire.
Pierderea e cu atat mai grava cu cat nu ii simtim lipsa. Am invatat-o ca pe o rugaciune domneasca. Am suplinit-o cu agape spirituale, cu servicii devine, cu liturghii plictisitoare, cu predici din guri cu nume sonore, cu Scriptura in mana, dar nu din ea, pre si sufixate cu invatate rugaciuni savante, rostite cu ochii inchisi.

Pierderea Scripturii inseamna de fapt pierderea Autorului ei. Caci sfintii David, Luca si Pavel raman doar corzile prin care adierea vantului Duhului a unduit in timbre diferite sensuri inteligibile.
Din nefericire pentru noi, gasirea Pierdutului nu dureaza totdeauna trei zile.

Astfel ca prin Scriptura nu ni se comunica doar un crez si o speranta de viata, cat mai ales o persoana: Iisus Christos. Cea mai fascinanta persoana din cate au existat vreodata pe Pamant. Paradoxal si controversat prin insusi felul in care a trait si a murit, iubind niste proscrisi.

Iisus a murit pentru ca a iubit. Si a murit iubind.

Iisus ramane irepetabil prin capacitatea de a valoriza nonvalorile fara a se deprecia. Unic prin altruismul cu care a pus umarul, oprind o umanitate intreaga din cadere libera. Neegalabil prin fervoarea de a-si ajuta semenii sa capete din trasaturile morale ale Tatalui Sau.

Iisus Christos. Cel care a creat si numit soarele si luna; cerul si pamantul. Dar care nu si-a creat nici o marca inregistrata, lasandu-si nenumiti urmasii. Indiferent de mofturile denominatiunilor ce vor fi rasarit intre timp.

Ei sunt din orice sementie, generatie si popor. Neavand nume, sunt scutiti de ispita de a incerca sa si-l impuna pe piata. Ei sunt lipsiti de narcisism. Chiar nu-si iubesc imaginea si nici nu incearca sa si-o cosmetizeze pe banii grei ai altora.
Ei sunt liberi. Pentru ca au intalnit Adevarul in(tr-o) Persoana.
Ei sunt fericiti. Pentru ca Iisus a patimit pentru ei mai mult decat si-a imaginat Mel Gibson.
Ei sunt sinceri. Pentru ca n-au gauri de ceruit.
Si atat sunt de iubiti de Cel ce s-a facut Proscris in locul lor, incat sfintii David, Luca si Pavel isi rescriu lucrarile parca special pentru ei. Le vorbesc iar si iar. In sensuri noi, captivante, contemporane.
Si asa Iisus devine contemporan cu ei. Dovada in plus ca atat de mult a iubit lumea, incat Tatal L-a inviat pentru ca nimeni sa nu mai piara, ci toti sa aiba viata fara de moarte. Si toti sa fie iubiti!

Daca ai pierdut cumva o astfel de Comoara, atunci merita sa-ti intorci casa sufletului pe dos, sa dai cu aspiratorul in toate ventriculele, s-o descoperi si sa nu omiti sa te bucuri impreuna cu prietenii tai de dragul gasirii ei.

Atunci titlul articolului se va rescrie augmentat pe retina fiului pierdut: „O Scriptura (re)gasita despre un fiu gasit". Caci Luca - nu Caragiale, ci evanghelistul, dixit!